Critica

Virgil Mocanu

La sala “Kalinderu” – 1974

Maria Gruici, aflata la cea de a treia expozitie personala, prezinta, in sala “Kalinderu”, douazeci si cinci de panze lucrate cu o reala forta de expresie. Dedicate unor teme generale, cu valoare sentimentala (“Pasi”, “Amurg”, “Lacul”, “Zorii”, “Asteptare”, “Intampinare”) sau unor subiecte concrete, cotidiene (“Fresca de familie”, “Instantaneu satesc”, “Floarea soarelui”), tablourile sunt lucrate cu o pasta fluida, cromatica spontana si reverberata, rezultat al unor aplicari ritmate ce evoca acorduri muzicale, surprinde prin calitatile sale evocatoare (desi nu totdeauna analiza atinge zone profunde). In esenta o manifestare a unui artist care, desi tanar, manuieste cu talent si subtilitate materia picturala. Si in acelasi timp, o promisiune in mare parte realizata de pe acum.

Maria Gruici propune deschis vizitatorului cateva ipostaze ale preopuparilor sale actuale, pe o directie dominata de cautarea ritmului cromatic grefat pe structuri de o acuzata verticalitate. Calitatea sa principala nu este prea mult cantata “spontaneitate” (cel ce stie ce inseamna procesul creatiei autentice stie si cate eforturi mereu autentice stie si cate eforturi mereu reluate si cate reveniri se ascund sub fiecare tusa “spontana”), ci tocmai capacitatea de a depasi acest stadiu – hai sa-l numim “empiric” sau “instinctual” – prin effort cerebral, prin elaborare, fara a pierde insa decizia desenului si indrazneala cromatica, ceea ce demonstreaza cu totul altceva. Or, Maria Gruici demonstreaza prin actuala expozitie personala – a treia – ca se afla intr-un punct al evolutiei sale in care optiunea pentru una din manierele abordate cu multa dotare ar putea-o lansa cu fermitate pe o directie convergenta cu propria sa vocatie de colorist.

Nicu Filip

In conceptia noastra despre lume, arta este chemata sa raspunda marilor intrebari pe care contemporaneitatea, le impune cu acuitate societatii si omului.

Expozitia Mariei Gruici, proclamand prin pictura triumful vietii, aduce pe cai proprii raspunsul sau la problemele fundamentale ale existentei.

Tablourile ei, uimesc prin culoare, exprimand o conceptie picturala originala, in tonuri puternice, intense, invocand ca o incantatie, nesfarsitele puteri creatoare ale artei, in domeniile infinite ale spatiului.

Totul e ca o apa vie, datatoare de viata.

Simtul culorii, la aceasta artista tanara, vine de departe. Fiorul descinde triumfal din frescele Voronetului, ale Patrautilor. Galbenul patetic – as spune orchestral din peisaje – strabate de dincolo de istorie, din freamatul si leganarea insorita a holdelor de grau dobrogean, trecand de pe paleta pe panza potentialul artistic al unui om intreg si adevarat.

Nu exista inceput in arta Mariei Gruici.

Mainile continua acelasi zbucium, care a nins lumini, peste anemonele insinguratului Luchian, si in fantastice explozii de culoare, forta tainica a creatiei, conduce dincolo de capacitatea de perceptie luminata a ochiului. Astfel, vibrantul mesaj social al artei, se face auzit. Tabloul te face sa participi la dramaticul act al creatiei.

Desenul Mariei Gruici, se libereaza de orice conformisme. Detaliul piere, ca o inutila povara. Cu minutii, cu linii discontinue, pe care le presimti precise si iuti, totul se incarca cu valori sufletesti militand, prin temele pe care le aborda, la o arta angajata, liant intre oameni si popoare.

Vigoarea, optimismul Mariei Gruici, exprima epoca.

Ne ajuta sa intelegem dialectic, dialogul omului cu lumea.

Ascultati-i mesajul! Veti deveni, ceea ce veti fi.

Maria Gruici expune (…) tablouri, pictate cu nerv, indrazneala si mare bucurie. Atata prospetime, atata candoare, atata indrazneala si mai ales atata spuntaneitate! Spontaneitatea din tablourile pictoritei ne obliga sa ne gandim la eforturile, exercitiile, la munca depusa pentru a atinge acest stadiu.

Vizitatorii expozitiei sunt bucurosi, fericiti sa revina la acest festival al culorilor si al frumosului

Din expozitia personala deschisa in Algeria – Oran 1979

Maria Gruici este inzestrata cu o mare sensibilitate, talent si frumusete spirituala. De unde toate aceste lucrari pline de viata, de optimism. In general compuse pe verticala, tablourile pictoritei degaja optimismul si bucuria de a fi. Ele ne indeamna sa devenim mai buni, mai frumosi si in acelasi timp ne incarca cu energie pozitiva

FY Abidjan2004 – Din festivalul artelor

“Pictori, sculptori onorati”

Maria Gruici ne prezinta o suita din tapiseriile sale indelung elaborate si executate cu dragoste si rabdare. Concepute pe verticala, ele reprezinta grupuri si aglomerari umane in culori decorative. Grupuri de femei reunite pentru a participa la spectacolul vietii, al naturii inconjuratoare.

Maria Gruici seamana dragostea, solidaritatea si umanismul.

Ni Koumo- Din Prima bienala internationala de arta plastica Abidjan – Coasta de Fildes

MARIA GRUICI – Sensibilitate și poezie

Maria Gruici, o tânără și talentată pictoriță, de origine sălăjeană, din Moigrad, reușește să se impună cu personalitate în viața artistică a țării, ca o certă valoare. Numeroase din lucrările sale se află în colecții de stat ori particulare, iar expozițiile sale, fie cele de debut, organizate în colaborare cu alți artiști, fie cele personale, s-au bucurat de atenția publicului bucureștean ca și de cea a criticii de specialitate.

O pregnantă notă de prospețime și vitalitate însoțește această a treia expoziție a Mariei Gruici, din sala “Kalinderu”, din Capitală. Cele 25 de lucrări prezentate își au sorgintea în neobișnuitul simț al firescului, statornicit într-un sentiment durabil. De aici, echilibrul interior greu definibil, dacă avem în vedere predilecția verticalității, a spațiilor dense și limpezi ce-și înalță materia într-un avânt ingenuu și pur. Același echilibru atenuează explozia coloristică din “Iazul lui Dracula”, reașezând imaterialul sentiment al liniștii în ordinea firescului. “Întâmpinare”, “Ritmică”, “Zorii”, “Densitate”, atestă intuiția coloristică care, în ciuda surprizei imagistice, își refuză violentările tranșante, iar densitatea formelor ține de nevoia unei sincerități liminare, mereu redescoperite cu fiecare lucrare, fie că avem în vedere “Dușul”, cu arabescurile sale de forme și trupuri, într-o alcătuire discret filigranată, ori “Pădure”, unde poezia de atmosferă, franchețea mărturisirii nostalgice conferă tabloului neobișnuită putere de sugestie.

Sugestia apare și mai pregnantă în “Toamnă gri”, în care toamna devine fluid ce-și poartă coloanele copacilor într-o curgere atemporală fără alt corespondent decât cel al sentimentului de toamnă.

“Frescă de familie”, lucrare ce se încadrează ansamblului expozitiv, cu toate aparentele deosebiri, limitate la tehnică, este într-un anumit sens relevantă pentru talentata sălăjeancă, obișnuită să viețuiască în spații creative, elevate, dar ale căror geneze pornesc din acest pământ de Transilvanie. “Fresca de familie” este fresca unui univers intim, mult prea intim ca să nu intuim (ca o excepție), o reticență explicabilă. Dimensiunile sufletești, emoționale, apar aici aidoma lacului de munte căruia nu-i bănuiești adâncurile, iar ingenuitatea și puritatea imaculate își găsesc în această lucrare corespondențele pe chipurile unor copii, în liniștea lor contemplativă, în sensurile pe care le propune tematica sa generoasă.

Ansamblul expozițional al Mariei Gruici debordează vitalitate stăpânită, atent și îndelung direcționată în sensul mărturisirilor discrete și muzicale. În esență, este un process controlat cu intuiția austeră a bunului simț al culorii și spațiilor, în avântatele lor incursiuni expediționare pe verticala cunoașterii, a sensibilității și poeziei.

Mircea Popa

Maria Gruici – Prima expoziție personală

 

O pictură, mai mult decât oricare artă, nu este apreciată atât pentru calitățile măestriei, cât pentru acele deformări corespunzătoare structurii individuale ale personalității, reușind să pună în valoare calitățile ce țin de emoția artistică.

Publicul preferă mai degrabă ceea ce este personal, supus îndoielilor, stângăciile și sinceritățile unui artist, decât manifestările autoritare, comune, generale. De aceea, când pictorul Ion Bițan, la care apreciez inteligența și neliniștea în fața a tot ceea ce este stabil, căutând noutatea și trecând ideile abstracte în domeniul vizibilului, mi-a recomandat lucrările pictoriței Maria Gruici, ca pe cele ale unei artiste cu certe perspective, le-am privit cu curiozitate, fiind plăcut surprins tocmai de descoperirea acestori îndoieli interioare, ce poate genera îndrăzneală, de forma indecisă, de imaginea aproape de definitiv, adică nimic fabricat, perfect sau autoritar, fără severitatea academică a unui sistem.

Peisajele, naturile statice, florile Mariei Gruici, trădează dragostea artistei pentru captarea mirajului coloristic al naturii. De aici ideile sale sunt relative, în primul rând subiective, lăsând evidente finețea formei și culorii.

O vie pasiune, cuirasată de o convingere puternică, o împing la înlăturarea obstacolelor și a propriilor îndoieli. Prima expoziție este poate și cea mai profundă experiență. Aici artistul învață să se vadă, învață ce anume trăsături din arta sa conving, înțelege că arta nu este numai un joc, ci că trebuie să afirme ceva, ceva care-i aparține, și nu l-a arătat încă nimănui. Aici ascultă observațiile juste, flatările prietenilor, ori cele indiferente, dar important este că va înțelege că realizările viitoare stau doar în propriile convingeri artistice. Mai bine nimic decât ecoul altori artiști! Înțeleptul spune: Când urmezi pe altul, ești îndotdeauna ultimul.

Arta este identificabilă cu invenția mijloacelor de expresie. Fiecare artist își făurește graiul, metoda de creație. Maria Gruici transpune voluntar și sensibil natura, conciliind legile construcției clasice și ale ritmului universal, cu cele ale culorii care volatizează obiectele de o manieră personală.

Maria Gruici pășește cu curaj și încredere în marea familie a artiștilor și creatorilor prin calitățile ce aparțin sensibilității și voinței de a se exprima prin culori.

Mircea Deac

SAPTAMINA

Expozitii CRONICA SENTIMENTALA

Vineri 29 martie 1974

SALA KALINDERU -MARIA GRUICI…PICTURA

Ansamblul lucrarilor prezentate de artista permite spectatorului sa-si contureze notele specifice operei ei.Este o lume delicata,fermecata de o seva care este numai a padurilor.Artista are inteligenta de a-si libera senzatiile in vibratii colorate,prin gesturi aparent spontane,lasandu-te doar sa banuiesti perioada de gestatie si meditatie premergatoare gestului pictural.In favoarea acestei afirmatii pledeaza majoritatea panzelor,ele vorbind despre un ideal,despre o conceptie,despre o lume proprie artistei, ce se cere figurata pe panza.Si daca in aceasta etapa a lucrului sau,artista imagineaza paduri ca o aglomerare de femei ce danseaza unduitor in fata timpului,nimic nu o impiedica sa dilueze imaginea,sa mistifice realitatea pentru a ajunge la acea panza ,de mare rafinament coloristic.

„SENSURI”.despre harul,inteligenta si perseverenta acestei pictorite vorbesc imaginile intitulate „TOAMNA GRI”,”PADURE”,”FOC”, sau „COROLA DE LUMINI” in care paleta,fara nici un ton strident,reuseste sa fie dinamica,vie,acaparatoare „DUSUL” este o imagine exploziva care mentine toate caracteristicele tehnice ale operelor artistei.Iar „IAZUL LUI DRACULA” una dintre cele mai interesante picturi ale acestei expozitii,prin plusul de spontaneitate,luminozitate si curaj in transpunerea emotiei,ar putea fi considerat un motto al creatiilor viitoare.

CRISTINA ANGELESCU


MUNCA

PLASTICA UNIVERSUL POETIC.

JOI 21 MARTIE 1974

La sala „Kalinderu”,Maria Gruici,la a treia sa expozitie personala,implineste asteptarile legate de expozitiie sale anterioare.Seducatoare schelarii de trupuri feminine (semanand cu niste violoncele intr-unul dintre cele mai reusite tablouri) sau copaci,elemente aglomerate vertical,organizate in ritmul unei muzicalitati interioare ce razbate la suprafata prin aerul pur care le da contur ,compozitiile sale sant tot atatea variatiuni pe aceeasi tema,singularizate prin forta talentului ce da unicitate fiecarei trasaturi de penel,omogene insa prin modul de a gandi al artistei „Ritmica”(cu lumina aceea ce pare a se pune pe panza),”Padure” (fete si arbori intr-un delicat echilibru), „Dusul” (tipat vital si poezie discreta) -iata cateva lucruri ce ar putea vietui separat,dar carora ansamblul le potenteaza incarcatura poetica,fiecare traind prin celelalte,intr-un mare si frumos poem al bucuriei de a fi.

MARIN STOIAN


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s